[ VIDEO ] Zeitgeist infirmat

De-a lungul istoriei, oamenii au examinat detaliile privind viața, moartea și învierea lui Isus. Pentru orice observator nepărtinitor, care este gata să examineze Scriptura fără prejudecăți, dovezile cumulate de Scriptură sunt cu adevărat copleșitoare.

Pentru atei, gnostici și chiar creștini, “Zeitgeist infirmat” este șocant pentru că acest film documentar demonstrează că filmul Zeitgeist este fals. Pentru timpurile îndoielnice de azi, acest film arată ceea ce se află în spatele învierii lui Isus Hristos. Acest documentar susține că filmul Zeitgeist a fost făcut de către lideri oculţi care nu doresc altceva decât să-i facă pe oameni să uite de credința în Dumnezeu, să îi facă să creadă convingerile lor oculte.

Vizionare online film documentar subtitrat

Zeitgeist infirmat

Acest documentar demonstrează că filmul ateu Zeitgeist este fals. Biblia ne spune că trebuie să ne ferim de prooroci mincinoşi şi că îi vom cunoaşte după roadele lor. Putem vedea că fructele Cuvântului lui Dumnezeu (Biblia) sunt bune si oamenii care-L urmează pe Hristos mănâncă fructele Lui si sunt oameni buni, spre deosebire de oamenii care au creat filmul Zeitgeist pentru a depărta oamenii de la Hristos, să îi determine să nu aibă o relaţie verticală cu Mântuitorul şi să îi facă să işi piardă credinţa, speranţa şi iubirea. Deci, unde sunt roadele lor bune? Acest video arată că filmul Zeitgeist a fost făcut de către lideri oculţi care nu doresc altceva decât să-i facă pe oameni să uite că Dumnezeu are un plan pentru viaţa lor şi că el este un Dumnezeu iubitor şi iertător şi să îi facă să creadă convingerile lor, care sunt oculte.
Să nu fim sclavii acestui "Spirit al Vremii" (Zeitgeist).


Blonda : Ma prinde sefa ...

Intr-o firma de contabilitate, 4 femei in birou: şefa (nu se specifica ce culoare de par) si 3 contabile, una bruneta, una roscata si cealalta blonda.
De la o vreme, sefa pleca totdeauna mai devreme de la serviciu, sub diverse pretexte.
Intr-o zi, se gandesc fetele ca daca sefa pleaca, pleaca si ele.
Zis si facut si cum a iesit sefa pe usa, hop si ele, sa profite de 2 ore libere.
Bruneta merge direct la sala de fitness, profitînd de faptul ca are timp mai mult sa fie in forma.
Roscata merge la cumparaturi.
Blonda, ca o sotie cuminte si iubitoare, merge acasa, sa profite de 2 ore in plus lînga sotul ei iubit.
Acasa, insa, dupa ce intra, aude zgomote din dormitor si cînd se uita pe furis pe usa, ii vede pe barbatu-sau si pe sefa ei.
Tiptil, se strecoara afara din casa fara sa zica
nimic si se duce in parc, asteptînd sa treaca timpul...
A doua zi, sefa iar dispare cu doua ore inainte de terminarea programului...
Celelalte vor si ele sa plece, numai blonda statea la birou.
- Haide, tu nu pleci?
- Nu, nu plec, ca ieri era cît pe ce sa ma prinda sefa !

Managementul situatiei

Un domn se duce in Africa la vanatoare si isi ia si catelul cu el.

Intr-o zi, catelul se indeparteaza de grup, se pierde si incepe sa vagabondeze prin padure....
Deodata, vede cum vine in alergare, de departe, o pantera enorma
Crezand ca pantera o sa-l devoreze, se gandeste repede ce sa faca.
In acel moment, vede o gramada de oase de-ale unui animal mort si incepe sa le molfaie.

Cand pantera era cat pe-aci sa-l atace, catelul zice :
- "Ah, ce pantera gustoasa am terminat de mancat! "

Pantera, auzindu-l, franeaza brusc si isi zice in sinea ei, descumpanita: "Cine stie ce animal mai e si asta ??? ... Daca ma mananca si pe mine???"

O maimuta, care era intr-un copac pe-aproape, vede si aude toata tarasenia si da fuga dupa pantera care se indeparta sa-i povesteasca cum a inselat-o catelul :
- "Doar nu esti tembela ! Oasele alea erau acolo ! Si e doar un biet catel !"

Pantera, foarte nervoasa, se intoarce in fuga catre catel cu maimuta agatata de umarul ei.

Catelul, vede de departe ca pantera se intoarce cu maimuta si isi da seama ca maimuta l-a turnat. Tremurand de frica, isi zice: "Si acuma ce fac?".
Dar, in loc sa fuga, se intoarce cu spatele spre cele doua si, ca si cand nu le-ar fi vazut, si zice nervos :
- "Curva asta de maimuta! Am trimis-o de mai bine de juma' de ora sa-mi aduca alta pantera si inca nu apare!"

Morala:
In momente de criza, imaginatia e la fel de importanta ca si cunostintele, curajul - mai important decat fortza ;
Inlaturarea fricii poate contribui mai mult impotriva raului si a atacurilor periculoase.
STRADUIESTE-TE ...sa ai o imaginatie precum cea a catelului
EVITA ... sa fii atat de tembel ca pantera si...
NICIODATA ... sa nu fii "curva" ca maimuta !!!

Sursa : e-mail de la Angela D.

Cele mai utilizate programe de securitate online si firewall



Organele inutile din corpul uman


1) Apendicele


Apendicele este un un segment al intestinului, de forma unui tub, care se gaseste in abdomenul drept inferior. De multa vreme se considera ca acest organ (cu lungime de aproximativ 10 cm si un diametru de circa 8 milimetri) nu are nicio utilitate in prezent, fiind doar un rest al evolutiei. Darwin sustinea ca acest mic organ ar fi fost folosit la un moment-dat in evolutia umana, cand omul era iebivor si trebuia sa digere frunze.


2) Maselele de minte


Maselele de minte sunt localizate la capatul fiecarei arcade si poarta aceasta denumire pentru ca apar, in general, tarziu, intre 17 si 25 ani. In multe cazuri, aceste masele sunt eliminate deoarece cresc gresit si provoaca dureri.


3) Amigdalele


Situate in interiorul gatului, amigadalele sunt niste organe al caror utilitate nu a putut fi explicata de medicina. Pentru ca deseori sunt sursele unor infectii sau boli, medicinii ne sfatuiesc sa le scoatem.

Persoane care s-au operat pentru extirparea amigadalelor, uneori chiar preventiv, nu resimt lipsa lor. Totusi, umflarea amigdalelor este considerata o alerta care arata ca in sistemul respirator exista bacterii sau virusi (acest lucru se intampla des in cazul laringitelor).


5) Polipii nazali


Polipii nazali sunt niste tesuturi pseudotumorale, de cele mai multe ori benigne, care se dezvolta pe mucoasele nazale. Daca au dimensiuni relativ mici, polipii pot trece neobservati, nu determina simptome clinice si nu necesita tratament de specialitate. Polipii de dimensiuni mai mari pot pune insa probleme pentru ca pot obtura fluxul aerian si pot determina probleme respiratorii, pierderea sensibilitatii olfactive (pierderea mirosului), sinuzite frecvente (infectii ale sinusurilor).




6) Cea de-a treia pleoapa (Plica semilunaris)


Omul are de fapt 3 pleoape, doua fiind exterioare ochiului si o treia inferioara, localizata chiar in coltul ochiului, langa glanda lacrimala.

La animale, aceasta a treia pleoapa are rolul de acoperi ochiul si de a-l proteja, fara a-i afecta vizibilitatea.


7) Coccisul (in denumirea populara, noada)


Coccisul este un os triunghiular la extremitatea de jos a coloanei vertebrale, considerat o reminescenta a unei cozi, pe care a avut-o omul primitiv candva.


8) Sfarcurile la barbati


Prezenta sfarcurilor pe pietul barbatilor nu a putut fi explicata, din moment ce barbatii nu nasc si nu trebuie sa alapteze.


Parul corporal


Pe corpul omului primitiv exista mult par care il proteja de temperaturile scazute. Intre timp, rolul sau a fost preluat de imbracaminte.

Sursa AICI.
Chiar credeti ca natura ne-a inzestrat corpul cu parti inutile?


[ VIDEO ] Mistere neelucidate – Masacrul din Las Cruces

Acest film documentar este bazat pe fapte reale. Pe 10 februarie 1990, doi bărbați au intrat în centrul de bowling Las Cruces (New Mexico, SUA) și au dezlănțuit un adevărat masacru.

Cei șapte oameni aflați în centru au fost forțați să se întindă la pământ, iar după ce cei doi criminali au furat zeci de mii de dolari din seif, i-au împușcat de mai multe ori pe cei șapte ostatici. În mod miraculos, trei dintre victime au supraviețuit atacului armat. Una dintre ele, Melissia Repass, în vârstă de doar 12 ani, a reușit să sune la poliție după ce fusese împușcată în cap.

Timp de aproape 20 de ani după masacrul din Las Cruces, victimele povestesc în fața camerei clipele de coșmar pe care le-au trăit. Cazul a rămas până astăzi unul din misterele neelucidate ale SUA, poliția și FBI-ul nereușind niciodată să-i prindă pe autori.

Vizionare online film documentar subtitrat

Mistere neelucidate – Masacrul din Las Cruces


Viziteaza si :
http://puppik.blogspot.com
http://forever19-forever19.blogspot.com
http://forever19blog.blogspot.com
http://caniche-poodles.blogspot.com

VAND TEREN INTRAVILAN 1000 MP CAZASU - Braila



VAND teren INTRAVILAN ,

in suprafata de 1000 m.p. , situat in comuna Cazasu ( 5 KM distanta de Braila ) , str.Rimnicu Sarat nr.359,jud Braila

Terenul este compus din doua parcele a 500 m.p., intravilan . Cadastru si Carte funciara efectuate .

TEL :0742.05.24.63

Pret atractiv !


[ FOTO ] GALATI , FALEZA LA MIJLOC DE MARTIE - 2012








Viziteaza si :
http://puppik.blogspot.com
http://forever19-forever19.blogspot.com
http://forever19blog.blogspot.com
http://caniche-poodles.blogspot.com

[ VIDEO ] Universul lui Hawking – The Big Bang

De mii de ani, oamenii și-au pus întrebări despre univers. Se întindea el la nesfârșit sau existau niște limite? Și de unde a luat naștere? Are Universul un moment al creației, așa cum credea biserica, sau a existat dintotdeauna așa cum credeau mulți filosofi?

Al doilea episod din seria de filme documentare „Universul lui Stephen Hawking” dă răspunsul la toate aceste întrebări și vorbește despre nașterea Universului, Big Bang-ul. Teoria Big Bang-ului explică dezvoltarea incipientă a Universului, de la o stare primordială fierbinte și densă, care s-a extins rapid.

Odată cu această expansiune, Universul s-a răcit, iar în momentul de față se află încă în expansune. Potrivit ultimelor măsurători și observații, Big Bang-ul a avut loc în urmă cu aproximativ 13,73 miliarde de ani în urmă.

Documentare din aceeași serie:

Universul lui Hawking – A vedea este a crede

Vizionare online film documentar subtitrat

Universul lui Hawking – The Big Bang

MEDICUL CASEI

APĂSAŢI PE LINKUL CE VĂ INTERESEAZĂ !!


· Apa de argint este un dezinfectant · Berea ca medicament · Cafeaua - intre dependenta si profilaxia cancerului la intestin · Calitatile terapeutice ale uleiului de ricin · Ce afectiuni, cum se trateaza acestea cu miere si cum poate fi depistata mierea falsificata · Cinci pasi pentru o viata mai fericita · Cine sint medicii din paduri · Comprese, cataplasme si unguente folosite in artroza · Compresele · Cristalul de cuart · Cum am scapat de friguri · Cum ne aparam impotriva insectelor, meduzelor si serpilor · Cum sa ne folosim de miere ca sa fim sanatosi· Cum sa scapam de tuse · Cum sa scapati de durerea provocata de intepaturi · Cum tratam arsurile, precum si diverse taieturi si rani · Din gradina cu sanatate - ce recomanda medicina populara in caz de alergie · Din proprietatile cristalelor · Doi plasturi miraculosi pentru sanatatea dumneavoastra · Drojdia de bere si efectele ei terapeutice · Durerile de dinti - masuri profilactice · Exercitii fizice pentru combaterea inflamatiilor alergice ale mucoasei nazale · Exercitii pentru imbunatatirea vederii · Filozofia si practica risului · Formula fericirii familiale · Forta tamaduitoare a sarii de bucatarie · Inainte de a te increde in altii, ai incredere in tine! · Laptele e o sursa de energie si de nutrimenti · Leacuri populare in caz de otita · Leacuri si terapii naturale · Leacuri si terapii pentru tratamentul unor afectiuni · Masajul cu ajutorul ventuzelor · Masajul talpilor prin metoda spinilor din branturi · Medicamente hormonale naturale · Medicina populara si bolile de inima · Mirodenii care va fac bine · Molustele - un medicament extrem de benefic, dar putin cunoscut · Niste radacini subtiri, albicioase · O viata sanatoasa inseamna bucuria de a trai · Oxid de zinc si glicerina pentru fracturi · Pentru a nu fi bolnavi, sa nu ne reprimam sentimentele · Pisica - animalul meu preferat · Produsele lactate si efectele lor asupra sanatatii noastre · Protectia noastra, mediul si comportamentul· Puterea tamaduitoare a mineralelor · Remedii din plante si alimente comune · Remedii naturale contra greturilor · Remedii naturale contra insomniei · Remedii naturale impotriva febrei · Remedii naturale pentru artrita · Remedii naturale pentru inlaturarea durerilor · Remedii naturiste contra indigestiei · Remedii naturiste pentru alcoolism · Remedii naturiste pentru durerea de cap · Remedii pentru astenia de primavara · Remedii pentru combaterea transpiratiei · Remedii sigure in intoxicatii cu diverse produse · Remedii traditionale, usor de preparat in casa · Retete cu miere pentru bolile cailor respiratorii · Retete de sanatate · Retete diverse cu miere · Reumatismul sau inflamarea tesutului conjunctiv · Sa meditam mergind · Sarea inlocuieste alte remedii · Scapati de alergii in mod natural · Schimbarea stilului de viata va amelioreaza sanatatea · Sfaturi pentru o inima sanatoasa · Sfaturi practice naturiste · Tetraciclina - antibioticul descoperit in mumiile egiptene · Polipii la stomac se trateaza cu frunze de rostopasca · Infuzie din muguri de mesteacan pentru afectiunile cailor urinare si ale rinichilor · Metode populare pentru a scapa de viermii intestinali · Tenul gras, transpiratia si decoctul de scoarta de stejar · Infuzie de galbenele si iarba-mare pentru afectiunile hepatice · Leacuri populare impotriva arsurilor la stomac · Decoctul din frunze de varza imbunatateste vederea · Eczemele se trateaza cu ulei de catina si macese · Retete populare impotriva gripei · Bai cu miere impotriva tulburarilor sistemului nervos · Artrita si varicele se trateaza cu miere si usturoi · Tulburarile de metabolism se regleaza cu infuzie de roinita · Diabetul zaharat se trateaza cu decoct de cicoare · Retete populare impotriva alcoolismului · Amestecuri de plante pentru calmarea durerilor menstruale · Mugurii de pin - recomandati in astmul bronsic · Seminte de marar si muguri de hamei pentru a scapa de insomnie · Sucuri de legume pentru vindecarea gastritei · Proprietatile terapeutice ale gutuilor · Gutui proaspete impotriva intoxicatiilor medicamentoase · Decoct de galbenele pentru a scapa de ameteli · Tratarea gripei cu decoct de coacaze negre · Amestecuri cu miere impotriva afectiunilor rinichilor si cailor urinare · Folosirea propolisului in cazurile de prostata · Decoct de ovaz pentru afectiunile gastro-intestinale · Germenii de griu trateaza problemele ochilor · Masti cu faina de ovaz pentru tenul gras sau uscat · Aluatul din faina de secara trateaza radiculita· Florile si frunzele de anghinare - recomandate in ateroscleroza · Scapati de viermii intestinali cu seminte de dovleac · Afectiunile gastro-intestinale si sucul de varza · Aburii de ceapa vindeca guturaiul · Decoctul de usturoi - recomandat impotriva infectiilor · Sucul de aloe cu miere si unt trateaza bronsita · Comprese cu infuzie de coada-soricelului pentru inflamarile pielii · Urzica - indicata in cazul bolilor de rinichi · Comprese cu spirt si piper pentru tratarea poliartritei · Radacinile de tataneasca trateaza fracturile · Bai cu cimbru in tulburarile metabolice · Florile de tei - un bun mijloc sudorific · Sucul de podbal vindeca ranile cu puroi · Infuzie de urzica impotriva eruptiilor cutanate · Mugurii de tuia si pietrele la rinichi · Germenii de griu mentin o sanatate de fier · Tratarea diferitelor afectiuni cu ajutorul plantelor din gradina · Amestecul de plante care trateaza diareea · Radacinile de angelica imbunatatesc digestia · Pietrele la rinichi se elimina cu suc de morcovi si castraveti · Leacuri populare pentru incontinenta urinara · Infuzie de rozmarin salbatic impotriva varicelor · Decoct din radacini de zmeura impotriva astmului bronsic · Nalba mare va scapa de durerile de dinti · Durerile de stomac se calmeaza cu afine · Tratamente naturiste impotriva gripei · Dizenteria se trateaza cu suc de aloe · Sfecla rosie in terapia cancerului · Troscotul si afectiunile rinichilor · Paducelul - recomandat impotriva afectiunilor inimii · Hrisca si iaurtul trateaza diabetul zaharat · Iarba-mare - recomandata in cazul digestiei proaste · Uleiul de menta neutralizeaza aciditatea sucului gastric · Hemoragiile pot fi oprite cu patlagina · Bai cu scoarta de salcie pentru tratarea varicelor · Tataneasa trateaza afectiunile pulmonare · Valeriana va scapa de durerile de cap · Sucul de ridiche neagra trateaza afectiunile ficatului · Infuzie de macese pentru bolile de rinichi · Retete populare pentru tratarea gripei · Infuzie de salata verde impotriva hipertensiunii · Afectiunile cailor biliare si infuzia de salvie · Paducelul previne ateroscleroza · Plantele recomandate in timpul sarcinii · Tinctura de tataneasa impotriva tusei cronice · Ceapa previne aparitia ridurilor · Obezitatea se trateaza cu plante medicinale · Gargara cu infuzie de soc impotriva anghinei · Gastrita cronica si infuzia din frunze de salata · Decoct de valeriana impotriva hipertensiunii arteriale · Hemoroizii se trateaza cu decoct de sunatoare · Mierea - medicament universal · Bolile de piele se vindeca cu radacini de brusture · Leacuri populare pentru tratarea diareii · Bai cu plante pentru durerile reumatice · Astmul bronsic si florile de boz negru · Fructele de paducel va scapa de nevroze · Gargara cu obligeana impotriva inflamarii mucoasei bucale si a gingiilor · Plantele medicinale recomandate impotriva obezitatii · Caderea parului si infuzia de catina · Decoctul din frunze de merisor trateaza pietrele la rinichi · Valeriana va scapa de migrena si insomnie · Florile de luminarica au proprietati expectorante · Decoct din seminte de in impotriva constipatiei · Traista ciobanului - recomandata in bolile de ficat · Sfecla fiarta are proprietati diuretice · Sucurile de legume trateaza hipertensiunea arteriala · Sucul de varza - indicat impotriva gastritei· Sucul de ceapa cu miere calmeaza accesele de astm bronsic · Macesul - indicat impotriva reumatismului si pietrelor la rinichi · Remedii populare impotriva racelii · Tecile de fasole trateaza diabetul si pancreatita cronica · Flori de musetel si miere pentru colita cronica · Retete pe baza de plante pentru tratarea laringitei · Mierea - un bun remediu pentru orice tip de ten · Levantica - recomandata impotriva astmului si bronsitei· Neurastenia se trateaza cu zmeura si miere · Iarba-mare si florile de tei au proprietati expectorante · Eczemele se vindeca cu ajutorul cartofului · Mierea - recomandata in gastrita cronica · Suc de sfecla si morcov pentru tratarea hipertensiunii · Comprese cu varza si sfecla impotriva mastitei · Plantele folosite in afectiuni ginecologice · Dovleacul si castravetii nu sint recomandati celor care alapteaza · Anemia se trateaza cu sucuri de legume · Scapati de insomnie cu radacini de valeriana · Sucul de lamiie si bicarbonatul de sodiu - recomandate in obezitate · Amestecurile de plante care trateaza anemia · Florile si fructele de paducel va scapa de iritare nervoasa· Incontinenta nocturna a urinei si frunzele de merisor · Sucul de aloe vindeca arsurile


Viziteaza si :

http://puppik.blogspot.com
http://forever19-forever19.blogspot.com
http://forever19blog.blogspot.com
http://caniche-poodles.blogspot.com

WINTER

WINTER

Gandind ...

Gandind ...

Acest website este un pamflet!


Nu ne asumam nici o raspundere in ceea ce priveste continutul materialelor prezente pe website sau pentru continutul comentariilor lasate de utilizatorii acestui website si nici nu consideram a incalca in vreun fel drepturile de autor avand in vedere faptul ca se considera a fi informatii publice atata vreme cat sunt culese de pe siteuri publice care nu specifica intr-un mod expres ca ar fi proprietatea cuiva. Materialele prezentate pe acest website sunt in totalitate primite de la vizitatorii acestui website care isi asuma intreaga responsabilitate asupra lor sau al continutului lor.

Pentru nici una dintre situatii autorii acestui website nu pot fi acuzati de nimic.Pentru eventuale reclamatii va stam la dispozitie cu adresa de e-mail remusvoda@yahoo.com pentru gasirea unei rezolvari pe cale amiabila.

Comentariile fara rost sau cele vulgare pot fi sterse fara o anuntare prealabila .