Se afișează postările cu eticheta Adrian Paunescu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Adrian Paunescu. Afișați toate postările

ADRIAN PAUNESCU : CUM DISTRUGI ŞI VINZI O ŢARĂ ÎN 20 DE ANI


Îmi amintesc, copil fiind, la şcoală ne învăţau să fim mândri că al nostru drag popor nu a fost un popor de cotropitori. Atunci mă chinuia o mândrie copilărească, specifică fiinţei inocente uşor influenţabilă.
Acum, la maturitate, nu pot spune că situaţia este la fel: nu mai am acea mândrie din copilărie, ci un necaz chinuitor; asta pentru că am observat un lucru- cotropitorii (acei războinici de ieri) sunt invadatorii economici de azi, iar aceştia au un standard de viaţă pe care noi îl invidiem; imperiile lor teritoriale de altă dată sunt imperiile economice de azi- asupriţii sunt aceiaşi, adică noi- cu acelaşi trai amărât, iar din când în când mai primim o ciosvârtă să ne astâmpărăm o posibilă sete de revoltă!
Sincer, nu pot să-i condamn pe aceşti invadatori, cred că e în natura biologică a oamenilor să fie împărţiţi precum celelalte vieţuitoare, în prădători şi rumegători.
Nu-mi place să constat faptul că, întradevăr, avem comportamentul rumegătoarelor: speriaţi şi dezbinaţi. Urăsc şcoala pentru faptul că m-a învăţat să fiu mândru de statutul meu de necotropitor, urăsc şcoala pentru că mi-a impus statutul de rumegător, dându-mi drept exemplu înţelepciunea ciobanului mioritic; sincer, omul ăsta, ciobanul mioritic, trebuie dat ca exemplu negativ în şcoli, cum e posibil să ştii că unii vin să te omoare pentru a te tâlhări iar tu să te apuci să faci ordine în gospodărie, ca după episodul morţii gospodăria să fie ordonată? Să aibă ăia ce să fure mai bine? Preferam să ştiu că ciobanul mioritic le-a luat-o ălora înainte trimiţându-i el pe ei in mormânt (parcă unul din principiile româneşti spune că paza bună trece primejdia rea).
Vă amintiţi episodul din anii '90, când unii dintre ai noştri strigau "nu ne vindem ţara!"? Au apărut apoi şi susţinători ai teoriilor conspiraţioniste care susţineau că împotriva României există un plan diabolic. Mulţi am râs, alţii am spus răspicat: "ai dom'le că n-are cum să se întâmple aşa ceva" (românul în blândeţea lui nu concepe că omul este predispus răului).
Iată că după douăzeci de ani, invadatorii nu se mai ascund, unii dintre ei îşi recunosc isprava pe faţă: "Pe 10 octombrie 2007, la trei luni după ce a devenit preşedinte al statului Israel, Shimon Peres producea o afirmaţie năucitoare, la Hotelul Hilton din Tel-Aviv, în faţa a sute de reprezentanţi ai cercurilor diplomatice evreieşti: Israel cumpără România!" Vom spune: ei, şi ce dacă ne-au cumpărat! Numai că nu ne-au cumpărat spre binele nostru ci spre al lor. Avuţia noastră au cumpărat-o pe nimic (câteva zeci de miliarde de dolari a obţinut România pe o economie, fără a fi luate în calcul resursele solului şi subsolului, echivalată în 1990 la 800 de miliarde de dolari!). Dar faptul că ne-am vândut totul pe nimic nu este singura tristeţe, pentru că cei care ne-au cumpărat ne-au şi îndatorat, adică suntem şi cu gospodăria vândută şi cu bani îndatoraţi! Ce pot să spun despre aceşti băieţi pricepuţi care ne-au cumpărat?: bravo lor - ruşine nouă!
Ruşine pentru că nu am reacţionat de fel şi nu am apărat dreptul pe care l-am primit prin faptul că ne-am născut pe aceste meleaguri: acela de a fi stăpâni pe bogăţia pământului natal şi pe frumuseţea acestuia. Potentialii bogaţi sunt acum percepuţi ca cerşetori ai Europei (jignirea a fost difuzată pe toate canalele TV, când un distins francez a prezentat salutul românesc: o mână întinsă în semn de cerşeală - asta în timp ce românul întradevăr se zbate în sărăcie, sărăcie cauzată de faptul că şi francezii sunt unii dintre cei care storc România de bogăţie. Asta da batjocură: după ce ne sărăcesc mai şi râd de noi).
Datori nu suntem numai noi, ci şi generaţiile care ne vor urma: adică copiilor noştri le-am pregătit un viitor de sclavi! Întradevăr, noi generaţia post-revoluţie am distrus acest viitor, noi şi stimabilii guvernanţi de către noi aleşi: aceşti şacali aleşi drept păstori ai turmei, primind frâiele deciziei economice si politice, începând cu Ion Iliescu, Petre Roman, Emil Constantinescu, Zoe Petre, Adrian Năstase, Mircea Geoană, Mugur Isărescu, Adrian Severin, Viorel Hrebenciuc, Călin Popescu Tăriceanu, Traian Băsescu, Emil Boc, ş.a., au mizat pe lobby-ul evreiesc pentru a accede şi a se menţine la Putere. Puterea a însemnat în schimb vânzarea bogatei grădini româneşti, cea care ne hrănea. Principalii cumpărători ai României sunt cu adevărat afacerişti israelieni şi tot ei sunt în spatele instituţiilor financiare care ne-au împovărat cu datorii. Prim-ministrul Israelului a raportat în kneset (parlamentul israelian) că misiunea de a cumpăra România a fost îndeplinită. După ce politicienii israelieni recunosc faptul că oamenii de afaceri israelieni au cumpărat România, aflăm şi scopul final al acestei acţiuni: actuala locaţie a statului israelian este una nesigură pentru poporul evreu, peste tot sunt înconjuraţi de state neprietenoase şi greu de stăpânit economic, sunt o enclavă într-o lume islamică. Prin cumpărarea României, israelienii pregătesc un teritoriu de rezervă pentru ei.
Vă miră acest aspect? Gândiţi-vă la faptul că dintotdeauna aceste meleaguri au fost râvnite de toţi. Să nu vă închipuiţi că băieţii ăştia sunt nişte neştiutori şi vor da buluc pe meleagurile româneşti, nu, se vor feri să întâmpine opoziţie din partea populaţiei. Ei vin încet, unii ca oameni de afaceri, apoi alţii ca angajaţi, adică încet şi cu răbdare.
Pentru a pregăti terenul propice mutării populaţiei israeliene pe teritoriul României se acţionează, astfel:
1. în ultimul timp românii sunt goniţi din propria lor ţară prin politici care descurajează instituţia familială, concomitent cu scăderea ratei natalităţii şi implicit scăderea ratei demografice;
2. crearea la nivel naţional a unei stări de sănătate precare a populaţiei prin otrăvirea hranei din comerţ cu substanţe nocive corpului uman şi slăbirea până la declin a sistemului de sănătate publică, creşterea ratei mortalităţii;
3. îndobitocirea populaţiei, prin slăbirea sistemului naţional de educaţie, trecerea în umbră a valorilor umane şi mediatizarea unor nonvalori umane ca modele de viaţă pentru toate segmentele de vârstă;
4. distrugerea coeziunii între cetăţeni prin cultivarea dispreţului faţă de ceea ce înseamnă românesc;
5. disoluţia instituţională a statului prin reforme care au bulversat şi distrug în continuare esenţa a ceea ce înseamnă protecţia unei naţiuni: sistem judiciar, medicină, educaţie, administrare teritorială, artă, etc.; ultimele bastioane a ceea ce însemna siguranţă naţională şi patriotism (internele şi apărarea) au fost distruse prin aceleaşi politici de proastă finanţare a instituţiilor şi subsalarizarea personalului acestor institutii, fapt ce a cauzat plecarea personalului competent şi angajarea unor persoane nepregătite în domeniu, incompetente şi predispuse la corupţie - rezultatul s-a văzut!
Toate aceste acţiuni se desfăşoară sub directa îndrumare a cumpărătorilor acestei ţări şi sunt săvârşite de ai noştri aleşi, o şleahtă de pungaşi puşi pe jaf şi distrugere, că deh, popor, conducătorii cinstiţi se pare că nu îţi plac şi-ţi tai singur crenguţa de sub picioare.
În lipsa unităţii sociale nu rămâne decât să lansăm o rugăciune către ei, cumpărătorii meleagurilor şi bogăţiilor noastre, cei către care stăm cu mâna întinsă cerând bani pentru a supravieţui:
Te rugăm pe Tine, Prea Deşteptule Israel, Te rugăm pe Tine, Prea Descurcăreaţă Franţă (etc. că sunteţi mulţi) Fie-vă milă, o Vouă Preamăriţilor acestei lumi, de o populaţie neştiutoare dar şi nepăsătoare cu soarta ei, şi daţi-ne înapoi Preafrumoasa Grădină a Maicii Domnului şi bogăţiile ei, căci- pe principiul cade omul din pom şi păcat să nu tragă un pui de somn - noi v-am dat vouă această Grădină pe degeaba iar acum suntem goi în toate! Iar de-o fi să nu ştim iarăşi să o gospodărim, s-o gospodăriţi voi pentru noi şi să ne culegeţi şi nouă roadele!
Aceste mesaj nu este îndreptat împotriva vreunui popor pomenit în aceste rânduri, ci dimpotrivă, e o admiraţie pentru capacitatea altor popoare de a străluci prin bogăţiile altora!

Povestea ultimei poezii scrise de Adrian Paunescu

Andrei Paunescu a postat pe blogul personal povestea ultimelor versuri scrise de tatal sau, Adrian Paunescu.

'' Pe la ora 16.30, mi-a spus sa iau o hartie, sa facem sumarul pentru emisiunea sa de la Radio Resita. Mi-a spus sa-i fac propuneri de piese, dar, inainte de toate, vazandu-ma cum ii stau in fata, pe scaunul de langa pat, cu pixul si hartia gata de scris, mi-a spus: "Hai sa-ti dictez doua strofe, trei!" si a si inceput, ca niciodata de rar, sa spuna versuri: "De-aicea, de pe patul de spital...".

Mi-a dictat cele sase strofe in 35 de minute, cu pauze lungi. Mult timp, fata de viteza cu care scria altadata. La ultima strofa, mi-a cerut parerea, daca sa spuna "paine si dreptate" sau "minima dreptate". I-am spus ca mi se pare mai bine "minima dreptate" si mi-a dat credit.

In alte dati, daca ii spuneam ca o varianta e mai slaba decat alta, lua partea propriului vers care nu convinsese si il alegea ostentativ, din solidaritate cu posibilele puncte mai slabe ale operei sale, neacceptand ca poate scrie uneori mai bine, alteori mai putin bine", scrie Andrei Paunescu pe blog.

scrisoare-paunescu.jpg

"I-am propus sa si inregistram audio-video poezia, ca sa o dau in emisiunea mea de marti si sa o trimit si la Radio Resita si Radio Craiova. Desi statea in pat, pe partea stanga, a luat o atitudine ca de soldat in exercitiul functiunii, s-a asezat mai bine in cotul stang si a recitat. La ultima strofa, a ezitat.

A simtit ca, la penultimul vers, lipsesc niste silabe ("Da-mi, Doamne, inca niste ani"). Mi-a spus: "Sa nu creada cineva ca, daca sunt in spital, mi-am pierdut si mintile. Sa refacem." A adaugat cuvantul "viata" pe care l-am pus la locul sau in vers ("Da-mi, Doamne, viata, inca niste ani"), apoi a considerat poezia gata si a reinregistrat audio ultima strofa, urmand ca eu sa fac modificarea la studio", adauga acesta.



Sursa : R.I

Ruga pentru Romania

de Adrian Paunescu
Tragica mea, condamnata mea ţară,
Din nou răstignită şi funerară,
În static şi jalnic galop antigalop,
Între secetă, foamete şi potop.

Tragica mea adorată Românie,
Calea nu ţi se mai ştie,
Asupra ta îşi continuă asaltul
Ba unul, ba celălalt, ba altul.

Mutată cu forţa, de la lei la roni,
Te-au încălecat pigmei autohtoni,
Care te-au trădat şi te crucifică,
Într-o păcăleală aproape mirifică.

Te-au retrogradat urât, cu voia,
După cum i-a mânat paranoia,
Din săracă, te-au făcut mizeră,
În timp ce afacerile lor prosperă.

Vor să te scoată şi de pe hartă,
Ţara mea tristă, de pe linie moartă,
Văduvă între văduvele sărace,
După fiecare război, după fiecare pace.

Şi, acum, când eşti într-o criză majoră,
Marinarul mlaştinii mi te devoră.
Ţucălarul lui mic şi obedient
Îţi acoperă florile şi vieţile cu ciment.

A venit o haită portocalie,
Să ia România şi s-o sfâşie,
A furat şi-a minţit şi trădează,
Ciumă ajunsă în ultima fază.
Prin complot, cinism şi bârfă
Vor să te facă o ultimă târfă,
Să te culci cu toţi banii de împrumut
Şi să uiţi cine-ai fost şi ce rang ai avut.

Că ai fost regină între popoare
Şi te respecta, chiar dacă nu te iubea, fiecare.
Sate se sparg, oraşe se-nnămolesc,
Se falsifică specificul românesc.

În spaţiul mioritic, oiţa nu mai trăieşte,
Mai sunt nişte lupi care urlă câineşte
Şi, ca de moarte să se mai spele,
Ciobanul a emigrat între stele.

Vâjâie vântul în orbitele goale
Ale viteazului cu durere de şale,
E târziu şi în ceasuri şi afară
Civilizaţia, acum, stă să dispară.

Ca într-un deochi, ca într-un blestem
În socialism eram bolnavi de sistem,
Ca o pedeapsă cu puşcărie grea,
Lipsa competiţiei ne deprima.

Şi-acum în capitalism ni se-arată
Toată această recesiune turbată,
Pe roşu am prins toate stopurile
Terorizaţi, am trecut toate hopurile.

Ce e tot acest coşmar, pentru Dumnezeu?
Parcă ne e şi mai rău şi mai greu,
Căzută de-o crimă fără căinţă,
Libertatea e de unică folosinţă.

Cei mai mulţi n-au nici dreptul la pâine,
Aparenţă de om, tratament pentru câine,
Dreptatea însăşi, elementară,
A fost ucisă pe un peron de gară.

Stăm cu chirie la noi acasă,
Birurile se înmulţesc şi ne apasă
Şi întrebăm tăişul sabiei
Şi pe cârmaciul nărod al corabiei

Cu ce drept în prăpăd să ne lase,
Cine-i stăpânul propriei noastre case?
Cui i s-a retrocedat, cu minciună vinovată,
Ceva ce n-avusese, de fapt, niciodată?

Melancolica mea Românie,
Fă-ne să ştim că mai eşti vie,
Scutură-ţi pigmeii care te călăresc
Şi gustă o bucată de măr creţesc.

Fă-ţi dreptate, că altfel mori,
Printre atâţia vânzători şi trădători,
Tu eşti o ţară între ţările astrale,
Însângerată-i gloria istoriei tale.

N-au cum să te mai conducă nişte derbedei,
Care, când nu fac pe alţii, fac pe ei,
Vezi că din bun-simţ se şi moare,
Românie de sine stătătoare şi pierzătoare.

Tragică Românie, aflată sub ape,
Ce aproape e potopul, ce aproape!
Poate că n-avem puterea de a-l recunoaşte,
Dar potopul lucrează între berze şi broaşte

Şi ţara ni se pustieşte de tot,
Când pe guvernanţi îi doare în cot
Şi coboară şi ei, din când în când,
Să-i audă pe oameni plângând.

Şi se prefac jenant că regretă,
În sumbrul lor teatru de operetă,
În potop, nici clopotele nu mai bat
Pământul horcăie şi s-a înmuiat.

Poate că te vei răzbuna, odată şi-odată,
Românie minţită, furată şi violată,
Românie de noroi, Românie de icoană,
Caz unic şi tragic de văduvă orfană.

Doar atât am putut aici închega,
O rugăciune pentru învierea ta
Şi te rog eu, cum te roagă fiecare,
Să ieşi din cumplita crucificare.

Şi, din inteligenţă şi din instinct,
Glasul tău să se audă distinct,
Ca-n faţa lumii, în faţa porţii,
Să se adune viii şi morţii!

Şi, ca o-ntoarcere la tine în destin,
Ridică-te, ţară!
Ajută-ne, Doamne!
Amin!

Bucuresti,30 iunie 2010

***
Adrian Păunescu a făcut o dezvăluire şocantă, care lasă să se înţeleagă că ar avea grave probleme de sănătate. "Vă avertizez că, de acum încolo, cu mine se poate întâmpla orice", a mărturisit poetul în vârstă de 67 de ani într-un editorial semnat în "Jurnalul naţional", care sună ca un testament.
Contactat de România liberă, Păunescu nu a dorit să dea detalii. "Sunt în plin tratament, e o problemă de viaţă si de sănătate şi nu pot să explic despre ce e vorba", ne-a spus el.
"Trec prin momente grele de viaţă (...) Din dragostea mistuitoare pe care v-o port, din convingerea că nu va trece mult, după plecarea mea, şi oamenii vor înţelege pe de-a-ntregul cine am fost cu adevărat, vă avertizez că, de acum încolo, cu mine se poate întâmpla orice. Nu e vorba doar despre un tratament negativ special, care mi se aplică de multă vreme. E vorba despre nenorocirea incredibilă prin care trece această ţară, de soarta căreia eu nu mă pot despărţi", scrie Păunescu. Dacă iniţial el lasă să se înţeleagă că tristeţea sa este provocată exclusiv de starea jalnică în care se află ţara, din rândurile care urmează iese la iveală suferinţa sa personală.
"Ştiţi prea bine că zilele acestea mi-am luat curajul de a-mi face analizele medicale esenţiale. Concluzia nu e veselă. În orice caz, tratamentul pe care eu însumi simţeam că trebuie să mi-l aplic şi pe care, după aceste analize, mi-l confirmă şi medicii, mă obligă la retragere, discreţie, resemnare", scrie acesta. "Visul duşmanilor s-a împlinit: nu mai pot ieşi din casă, cum aş fi putut până ieri", a adaugă poetul, care conchide: "Nu cred că mai rezist".

***
Trec prin momente grele de viaţă. Otrava pamfletului meu se mută încet-încet la mine în pahar. Voi împlini, în curând, 67 de ani. Mă tem că am uitat să mă bucur de aniversarea zilei mele de naştere. Mă adresez vouă, Ioana, Andrei şi Ana-Maria, pentru că, sentimentul care m-a cuprins în ultimele săptămâni şi asupra căruia n-am insistat în discuţiile noastre, n-ar trebui să vă ia prin surprindere.
Din dragostea mistuitoare pe care v-o port, din convingerea că nu va trece mult, după plecare mea, şi oamenii vor înţelege pe de-a-ntregul cine am fost cu adevărat, vă avertizez că, de acum încolo, cu mine se poate întâmpla orice. Nu e vorba doar despre un tratament negativ special, care mi se aplică de multă vreme. E vorba despre nenorocirea incredibilă prin care trece această ţară , de soarta căreia eu nu mă pot despărţi. Ştiţi prea bine că zilele acestea mi-am luat curajul de a-mi face analizele medicale esenţiale. Concluzia nu e veselă. În orice caz, tratamentul pe care eu însumi simţeam că trebuie să mi-l aplic şi pe care, după aceste analize, mi-l confirmă şi medicii, mă obligă la retragere, discreţie, resemnare.
Desigur, sunt un om viu şi, cu excepţia momentelor de disperare pe care le traversez, la întretăierea dintre nenorocirea poporului din care fac parte şi suferinţa fiinţei care sunt, mi-e încă dragă viaţa şi, în principiu, am încă multe de făcut pentru cel mai drag copil pe care mi l-a dat Dumnezeu, adolescenta Ana-Maria Păunescu. Scrisoarea mea către voi nu e o cedare, ci o alarmă. Trăiesc în condiţii tot mai grele şi mai umilitoare, mi s-au luat şi mi se iau, în permanenţă, drepturi, nu ştiu din ce voi putea plăti, la toamnă, obligaţiile fireşti. Ani şi ani am tot sesizat pe proprietarii televiziunilor particulare din România, dar şi televiziunea publică, asupra situaţiei mele, ca om care ştie să facă televiziune şi este oprit de la acest exerciţiu.
Visul duşmanilor s-a împlinit: nu mai pot ieşi din casă, cum aş fi putut până ieri. Să fie liniştiţi, eu devin un caz clasat pentru domniile lor. Dacă lui Dan Voiculescu şi lui Sorin Vântu ar trebui să le mulţumesc pentru momentele excepţionale pe care mi le-au oferit, surprinzătoare mi s-a părut atitudinea lui Radu Moraru, om talentat şi doritor de atitudini mai puţin previzibile, care, de câteva luni, a uitat şi ce promisese, şi să răspundă la telefon. Acum, la această răspântie, n-am mai mult de spus contemporanilor mei decât că ar fi păcat să ne despărţim supăraţi.
Dragii mei copii, problema cea mai mare este prăbuşirea ţării.
O emisiune de televiziune vine şi trece. La urma urmei, nu e nici o obligaţie, pentru nimeni, să ofere spaţiu de emisie nimănui. Cum aş putea eu să uit sprijinul pe care mi
l-a acordat Sorin Ovidiu Vântu, pentru ca să poată apărea Cartea Cărţilor de Poezie?
Îmi vin în minte acum, momente de graţie ale vieţii mele. Aşa cum nu pot uita cumplita batjocură la care am fost supus, în cele două regimuri politice pe care le-am traversat, în anii '50-'60, pentru că eram fiul unui anti-comunist, puşcăriaş politic în anii '85-'90, pentru că aş fi condus revista şi cenaclul nemulţumiţilor din partid, iar după 1989, pentru că aş fi fost prea comunist. Au fost nopţi şi zile în care mai aproape îmi era moartea decât viaţa. Totuşi, niciodată n-am fost atât de deprimat şi de însingurat ca în aceşti ultimi ani. Fac parte dintr-un partid politic care n-a simţit niciodată nevoia să se intereseze de situaţia mea reală şi să încerce să-mi fie folositor. N-am intrat în găşti, n-am primit recompense pentru apartenenţa la găşti.
Am crezut şi cred că numele meu trebuia să îmbogăţească partidul în care m-am înscris de bunăvoie. Acum, însă, nici pentru ambiţii de mărire nu mai e timp. Esenţial pentru mine e să trăiesc şi să-mi văd ţara ridicându-se. Căci nefericirea programată în care trăieşte poporul român mi se pare din ce în ce mai ofensatoare şi mai nejustificată.
În vremea lui Ceauşescu mi se făceau reproşuri grave că nu sunt corect şi disciplinat conform cu linia partidului. După moartea lui Ceauşescu am suportat ani şi ani reproşul că l-am lăudat, în anumite ocazii politice. După 20 de ani de la asasinarea lui, Ceauşescu îşi recâştigă un loc de merit în istoria naţională. Destui oameni îl regretă în gura mare. Asupra acestei chestiuni, eu nu mă pot pronunţa în termeni atât de categorici. Eu chiar cred că sistemul trebuia să cadă. Şi nici nu mă pot preface a nu înţelege rolul complex, de bine şi rău, al liderului. Dar acum? Ultimele săptămâni ne pun într-o condiţie umilitoare şi tragică. Poporul român e condamnat la moarte. Liderii portocalii nu mai aud şi nu mai văd nimic, după ce au sărit la beregata salariilor, a pensiilor şi a indemnizaţiilor, au trecut la o redimensionare a balamucului. I se cer poporului român bani, după ce i se iau banii. Oligofrenii îi ameninţă pe cei care nu dau, fireşte, benevol, bani pentru tăşcălăul Băsescu-Boc şi ceilalţi. O râvnă specială dovedesc nemernicii să dărâme instituţia drepturilor de autor. Înapoi în copac, tuturor gorilelor păroase din jungla noastră! Înapoi în preistorie!

Cam asta e situaţia despre care voiam să vă vorbesc: faliment. Cam asta e mişcarea preferată a timpurilor noastre: prăbuşire. În ceea ce mă priveşte, nu cred că mai rezist. De aceea, m-am adresat vouă cu această scrisoare, ca să ştiţi ce e cu mine şi să nu vă surprindă nici una din nenorocirile care s-ar putea abate asupra mea. Va trebui să dăm înfăţişare concretă relaţiei dintre noi şi viitoarei despărţiri dintre noi. Natura, în jurul nostru, s-a dezechilibrat şi se autodistruge. Societatea, în jurul nostru, s-a dezechilibrat şi se autodistruge.

---------------
Sursa : E-mail de la Savina P.

WINTER

WINTER

Gandind ...

Gandind ...

Acest website este un pamflet!


Nu ne asumam nici o raspundere in ceea ce priveste continutul materialelor prezente pe website sau pentru continutul comentariilor lasate de utilizatorii acestui website si nici nu consideram a incalca in vreun fel drepturile de autor avand in vedere faptul ca se considera a fi informatii publice atata vreme cat sunt culese de pe siteuri publice care nu specifica intr-un mod expres ca ar fi proprietatea cuiva. Materialele prezentate pe acest website sunt in totalitate primite de la vizitatorii acestui website care isi asuma intreaga responsabilitate asupra lor sau al continutului lor.

Pentru nici una dintre situatii autorii acestui website nu pot fi acuzati de nimic.Pentru eventuale reclamatii va stam la dispozitie cu adresa de e-mail remusvoda@yahoo.com pentru gasirea unei rezolvari pe cale amiabila.

Comentariile fara rost sau cele vulgare pot fi sterse fara o anuntare prealabila .