Cred ca sunteti de acord ca visele copilariei sunt cele mai simple si mai frumoase intamplari din vietile noastre pentru ca ele se intamplau in viata noastra atunci cand nu exista nicio presiune, cand timpul era al nostru, cand viata era oricum foarte usoara (in visele noastre nu eram niciodata obligate sa facem nimic ci, pur si simplu alegeam noi o cale mai anevoioasa pentru ca asa doream, ca sa ne dovedim noua insene ca putem).
Ei, si ne amintim cum visam cu ochii deschisi la o carierea de medic sau profesor sau coafeza sau vanzatoare. Oricum elementul bani nu intervenea in alegerea meseriei. Asadar ne permiteam sa zambim vreunui “pacient” sosit cu o indigestie sau cu un pojar, sau vreunui elev care nu a inteles lectia bine si pe care i-o repetam cu mai multa atentie sau vreunei doamne care planuia sa mearga la vreo nunta unde trebuia sa fie cea mai frumoasa (ba ii dadeam si sfaturi pentru cum ar trebui sa se imbrace, sa se fardeze, etc).
Apoi erau visele in care mergeam noi la un eveniment sau pur si simplu urma sa se intample pe strada sa ne intalnim printul. Care, si de acesta data trebuia sa fie un barbat romantic, frumos, puternic dar care nu avea portofel si nici familie aditionala pe care trebuia sa o avem in vedere. Cel mai important era ca ne iubeam, ca ne cerea in casatorie in cel mai romantic mod posibil si ca urma sa ne petrecem toata viata impreuna.
Urmatorul vis era despre casa pe care urma sa o avem (noi si Fat-Frumos), in care parintii veneau in vizita si ne felicitau pentru cat de fericiti suntem cu viata noastra.
Totul era perfect: curatenia era parca facuta de Mr. Proper, mancarea de bunica, serviciul dura cateva ore, cat sa mangai pe cap pe cineva si sa-i dai sfaturile bune pe care si tu le stiai de la mama sau bunica.
In urmatoarea imagine alaturi de voi doi era si un pui de om care gangurea, radea, intindea manutele catre tine sip e care bunicii il preluau cu dragoste ca sa-I plimbe, hraneasca, adoarma.
Ei, de acum ramaneau calatoriile alaturi de familia ta perfecta, petrecerile in familie, serile romatice in fata unui semineu, totul era idilic.
Nu stiu daca si voi ati observant dar, in visele copilariei nu aparea niciodata vreo drama prea mare: parintii si bunicii ne erau sanatosi, veseli si doar foarte putin mai batrani; orele de studio, noptile consummate intre cursuri, cafele si igari nu parau reale, iubitul nostrum nu facea niciodata nimic in contradictie cu dorintele noastre, durerile nasterii nu erau vizibile etc.
In principiu o sa-mi spuneti ca era normal aceasta atitudine positiva asupra vietii. Ca si mama care mereu imi spunea :”Lasa mama ca o sa ai timp de toate cand cresti. Macar acum sa te bucuri din plin de viata”.
Si anii s-au scurs, suntem la casele noastre, avem o cariera oarecare (uneori este cea din vis alteori nu, insa apar si inevitabilele problem de serviciu), sotul este si el om si are moment foarte bune si moment mai putin bune…. intr-un cuvant am intrat in viata. Oricum visele copilariei nu mai par atat de roz, sunt de un rosu aprins.
Si, intr-o dimineata te trezesti si spui ca vrei sa te intorci la visele copilariei. Sa renunti la cariera pe care o aveai pana acum, in care elementul principal erau banii, sa iei totul de la zero, sa faci ce-ti place in viata. Greu, foarte greu. Uneori taxat la maximum de cei din jur. Dar oare nu asta ar trebui sa urmarim cu totii pana la urma? Fericirea personala cred ca este cea mai importanta rorita din mecanismul vietii.
Daca esti fericita raspandesti energii positive, esti sanatoasa, partenerul nu este stresat de starile tale si este si el mai fericit, parintii si bunicii sunt fericiti pentru ca tu esti, copilul iti rade permanent.
Pana la urma a fi fericita este actul suprem de curaj pe care fiecare dintre noi ar trebui sa-l aiba in fata vietii si cu care suntem datori celor care ne-au crescut si celor pe care ii crestem.
Voi ce parere aveti? Credeti ca visele copilariei pot deveni visurile maturitatii?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu