Totul incepe intr-o zi pe care probabil nu o vei uita niciodata, atunci cand doamna vietii tale vine emotionata la tine, tinand stangaci in mana un test de sarcina si impingandu-l catre tine nu inceteaza sa ingaime: “O sa avem un bebelus…!”.
Ma rog, asta este partea cea mai vesela. Urmeaza primul trimestru de sarcina cand mergi pe varfuri ca sa nu o zdruncini pe viitoarea mamica sis a nu care cumva sa piarda sarcina (ea stie ca nu agitatia vietii o va face sa piarda fatul insa, profita de momentele linistite in care I se acorda ceva mai multa atentie).
Trecem in trimestrul al doilea, atunci cand medicii spun ca iti este permis orice.
Orice, orice dar….trebuie sa facem o tona de teste, analize, parca nici sa pleci intr-o minivacanta nu mai ai timp. Dar, iti promiti ca, oricum in ultimul trimestru nu mai faci nimic altceva decat plimbari, relaxare si liniste.
Ha, ha, ha. Doamna devine agitate, nervoasa, schimbarile fizice sunt evidente chiar si pentru ea, viata din ea isi face simtita prezenta. Si…se trezesc instinctele materne. Sub scuza trebuie sa pregatesc eu totul dinainte pentru ca tatal va fi ametit, te care pe la toate targurile de bebelusi, in toate Mall-urile, in toate magazinele, pietele, farmaciile in care ar avea vreo sansa sa gaseasca ceva pentru cel mic.
Si, oricum este “mai bine sa cheltuim acum decat mai tarziu cand vin alte cheltuieli”. Exista suficienti “prieteni” care, desi nu au copii sau daca au au trecut prin aceeasi febra a consumatorismului excesiv, care au grija sa te monteze: Vai draga, nu stiu cum o sa va descurcati. O sa va manance urechile. Bietul micut….nici nu s-a nascut inca si intra la categoria capcaunilor.
Ei, si cumperi, cumperi, cumperi. Ca sa aiba ala micu’. Iei si lucruri despre care nu stii sigur la ce o sa-ti foloseasca dar despre care ai auzit-o pe colega vorbind ca trebuie sa existe in casa. Si termenul se apropie pe nesimtite. Iti promiti ca tu vei fi pregatit, ca nu vei avea surprise. Mai ales daca ai hotarat ca nasterea sa se intample printr-o mica operatie de cezariana...
In ultima luna ai terminat igienizarea casei (ca doar nu o sa-l lasi pe bebe sa vina intr-o casa invechita), ai cam ajuns la final si cu “minimum necesar nou-nascutului” (adica un dulap plin cu de toate, si incepi sa cauti actele (buletine, certificate).
Bagajul de maternitate este gata. Mobilizezi familia ca se apropie ziua cea mare.
In aceasta dimineata plecam la spital. Plecam 5 si ne vom intoarce 6. Mari emotii, noapte nedormita, verifiarea tuturor taskurilor din agenda. Totul este bine. Ajungem la maternitate, internam mamica, o pupam, scoatem pachetele de tigari, cumparam multa cafea si apa, il facem pe tatic sa rada, sa-si aminteasca parti din viata anterioara. Si, cam pe cand calculam ca ar trebui sa ne anunte cineva ca suntem fericitii posesori ai unui nou om, apare mamica zambind si anuntandu-ne ca nu a sosit inca momentul nasterii. Nu este important motivul, important este ca, intr-un procent foarte mare din cazuri, nasterea se intampla cu repetitie generala.
Ei…asadar, acasa, somn, si maine dimineata mergem cu totii foarte relaxati, linistiti, ca doar am mai trecut odata prin astea.
Si, atunci cand chiar apare cineva intr-un halat, tinand o mogaldeata in mana si spunand: “Felicitari. Acesta este pruncul dvs.”. va asigur ca, oricata pregatire ar fi, oricate repetitii ai face, tot nu esti pregatit pentru momentul unic in care iti iei pruncul in brate si in univers nu mai exista nimeni altcineva decat voi doi. Si, in acel moment pentru prima data multumesti din suflet sotiei pentru aceasta fericire complete si o iubesti cu intensitate maxima. Ba, chiar iti promiti ca vei avea grija ca pe viitor sa nu mai ai rautati in ceea ce o priveste sis a o ajuti mai mult, sa o sustii mai mult, sa, sa, sa…. pana la un moment dat.
Dar, desi efemere aceste sentimente, sunt atat de puternice incat nu le poti cataloga in nicio categorie si zambesti pentru ca stii ca sunt doar ale tale, ca nu ti le mai poate lua nimeni niciodata.
Si…ai devenit parinte. Felicitari!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu