Festinul Morţii
(Dialog supratemporal)
Festinul Morţii prelungit
în silă se preface-n urmă,
încât bolnavă de urât,
ea simte dorul cum o scurmă.
Vrea să se scape de povara
vieţilor înăbuşite,
ce mii de veacuri i-au hrănit
orgoliul sorţii ne-ngrădite.
Se-ntrezăreşte făr-astâmpăr
într-un trecut nemărginit,
trăgând cu coasa brazde late
prin viul din divin ţâşnit;
retează vieţi de sus şi jos,
căci ei de nimeni nici că-i pasă –
femei, bărbaţi, copii se sting
şi locul altora îl lasă.
Înfofolită-n neştiutul
cu iz de haos şi nefire,
aleargă Moartea-n lung şi lat
mânând a răului oştire,
ca jalea să nu ostoiască
în astă lume-a suferinţii,
unde neviu-n viu se schimbă
prin legi ce-s peste rangul minţii.
*
Din ziua când fu răstignit
Acela care-avu ca vină
că oamenii i-a îndrăgit
chiar Moartea se simţi lezată
- în nesimţirea-i infinită –
de-a rabinilor îndârjire.
“Ce crimă rece, calculată”,
îşi spuse ea cu indignare,
gândindu-se cu nostalgie
la Cela care-ntâia oară
făcut-a morţii să învie.
“Sunt terminată şi-s pe ducă
când vrerea mea e afectată:
ba morţi sustraşi şi înviaţi,
ba răstigniţi şi fără pată.
Te rog, de-aceea, bun Părinte,
să mă dezlegi de ce-s legată,
iar sarcinile mele ia-le
cu nemurirea deodată.
Nu munţi de vreme mă apasă,
ştiut fiind că-s peste timpuri,
căci tatăl meu se cheamă haos,
iar mama-i noaptea din adâncuri.
Mă obosesc peste măsură
aceşti tirani şi asasini,
ce teatru joacă-ntreaga viaţă
cu perfidie de haini.
Se laudă că-s democraţi
şi binele îl au ca ţintă,
dar sunt hapsâni şi inumani
şi se mândresc că ştiu să mintă.
E drept, o fac politicos
cum numai nişte inşi şcoliţi
pun adevărul la perete.
Bolnav e omul şi din el
s-a molipsit toată suflarea,
încât pământu-i strâns ca-n cleşte
de plaga zisă poluarea.
Cum omu-i condamnat să piară
dintr-un exces de-nfumurare,
consider că mă pot retrage,
ca să sfârşeşti a Ta lucrare...”
Răspunse Tatăl de îndată:
“Nu ştii nici tu, nici nimeni altul
când va suna ceasul din urmă!
O ştiu doar Eu, căci Eu sunt Totul...
Nu-i cazul sfaturi să Îmi dai,
cum planul să Mi-l schimb din mers;
ce-am stabilit aşa rămâne
şi nu admit nici un demers.
Sunt Cel ce sunt din veac în veac
şi-aşa voi fi cât Eu voi vrea!
N-am zămislit ca să distrug,
ci doar să curăţ partea rea.
Iar tu să-ţi vezi de rostul tău
până-n minutul de pe urmă,
când va dispare tot ce-i rău
şi când puterea ţi se curmă...”
Odă lunii martie
Chiar dacă anu-i masculin,
el feminin pe luni se-arată,
încât de timp se poate spune
că-i soţ şi soaţă deodată.
Cum martie deschide uşa
spre primăvară şi spre soare
şi cum pe opt cinstim femeia,
ea-i luna vieţii-noitoare.
Firul vieţii
Un fir de aţă e viaţa,
cu dublu nod în acul sorţii:
născarea-i primul, iar al doilea
e nodul gordian al morţii.
Ca firul să rămână trainic
şi timpul rău să nu-l deşire,
trebe celestu-n lut să crească,
iar rodul său va fi iubire.
De-abia când viaţa-i o grădină
cu flori rodite din iubire,
ea merită din plin trăită
ca parte din întreaga fire.
Lacrimi de-april
Ascult cum ploaia şiroieşte
de lumea toată-i o bulboană,
aşa ca-n vremea de-nceput,
când apa îşi avu coroană.
Apoi căzută fu din drepturi
şi-n matca mării aşezată –
doar a potopului urgie
ne-arată chipu-i de-altădată...
Cum apă şi pământ e omul,
firesc spre ele se întoarnă,
nu doar când moartea îl ajunge,
ci când din lacrimi cugetul şi-l toarnă.
Căci lacrima oglindă este
pentru comoara-n inimi zăvorâtă –
iubirea-n lacrimi preţu-şi creşte,
iar suferinţa curge şi se zvântă.
Mama-i una
Şi ziua şi noaptea
pe braţe te ţină,
cum mama pe prunc
la piept îl alină.
Căci mama e una
şi-n ea s-a-ntrupat
chiar Unul ce-i Totul,
Hristosul curat.
O, mamă preasfântă,
de sfinţi născătoare,
eşti scut şi căldură
vieţii precare!
Iubire te cheamă,
lumină ţi-e chipul –
eşti mamă, iar mama
e-aceeaşi tot timpul.
Citeste mai multe despre Testimonii lirice de George PetrovaiMama-i una
Şi ziua şi noaptea
pe braţe te ţină,
cum mama pe prunc
la piept îl alină.
Căci mama e una
şi-n ea s-a-ntrupat
chiar Unul ce-i Totul,
Hristosul curat.
O, mamă preasfântă,
de sfinţi născătoare,
eşti scut şi căldură
vieţii precare!
Iubire te cheamă,
lumină ţi-e chipul –
eşti mamă, iar mama
e-aceeaşi tot timpul.
Citeste mai multe despre Testimonii lirice de George Petrovai
Dupa ce femeia si-a rezolvat treburile in satul vecin, seara s-a intors si ea acasa. Spre marea ei mirare, ursul era legat asa cum il lasase.
Ce se intamplase? Ursul din padure fusese alt urs. Un urs salbatic, care venea dupa dansa cu
agresiv sa o atace. Dar femeia i-a poruncit cu atata siguranta si cu atata credinta ca este ursul ei, despre care stia ca o asculta, incat acest urs salbatic a ascultat-o ca si ursul ei de acasa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu