DOI BATRANI - pilda

Era o dimineata aglomerata la cabinet cand,  in jurul orei 08:30, intra un domn
batran cu un  deget bandajat. Imi spune imediat ca este foarte grabit caci are o
intalnire fixata pentru ora 09:00. L-am invitat sa se aseze stiind  ca avea sa mai treaca cel putin o 
jumatate  de ora pana sa apara medicul. 
Il observ cu cata nerabdare isi priveste ceasul la fiecare minut  care trece. 
Intre timp ma gandesc ca n-ar fi rau sa-i desfac bandajul si sa vad despre
ce este  vorba. Rana nu pare a fi asa de grava… in asteptarea medicului, 
ma decid  sa-i dezinfectez rana si ma lansez intr-o mica conversatie. 
Il intreb  cat de urgenta este intalnirea pe care o are si daca nu  prefera 
sa astepte  sosirea medicului pentru tratarea ranii. Imi raspunde ca 
trebuie sa  mearga neaparat la casa de batrani, asa cum face de ani buni, 
ca sa ia micul dejun cu sotia. 
Politicoasa,   il intreb de sanatatea sotiei. Senin, batranul domn imi povesteste
ca sotia,  bolnava de Alzheimer, sta la casa de batrani de mai bine de 7 ani. 
Gandindu-ma  ca intr-un moment de luciditate sotia putea fi agitata de intarzierea
lui, ma grabesc  sa-i tratez rana dar batranul imi explica ca ea nu-si mai aduce aminte
de  5 ani cine este el... 
Si-atunci il intreb  mirata:
“Si dvs. va duceti zilnic ca sa  luati micul dejun impreuna?“.
Cu un suras dulce si o mangaiere pe  mana, imi raspunde:
“E-adevarat ca ea nu mai stie cine  sunt eu, dar eu stiu bine cine este ea“. 
Am ramas fara    cuvinte si un fior m-a strabatut in timp ce ma uitam la
     batranul care se indeparta cu pasi grabiti.  Mi-am inghitit lacrimile spunandu-mi in sinea mea:
“Asta este dragostea,  asta este ceea ce imi doresc de la  viata!...