O sa va povestesc despre Portugalia si vacanta noastra acolo.
Am plecat din Lisabona catre Sintra si de acolo catre Cabo da Roca. Sintra este un orasel micut si cochet situat in nordul Lisabonei. Este un loc superb strajuit de multe cetati si castele, iar casele sunt toate mici monumente arhitecturale. Inca de cand ne-am urcat in autobuzulul 403, spre Cabo da Roca, am avut sentimentul unei calatorii placute, spre un loc minunat. Citisem mai multe articole si vazusem cateva filmulete pe youtube. Stiam ca mergem sa vizitam "cel mai vestic punct continental european".
Tot drumul a fost o insiruire superba de mici orasele si de foarte multe serpentine pe care soferul le considera prilejuri ideale de a dobori recorduri de viteza. Am urcat si coborat dealuri ca intr-un mountain ruse.
In sfarsit am ajuns. Cand am coborat din autobuz am incetat sa respiram pentru cateva secunde. Un aer tare si un vant puternic iti luau orice putere de a respira. Ne-am adapostit rapid dupa gardul unei casute ce aveam sa aflam ca este un fel de sediu oficial al acelei asezari.
Am intrat si am fost intampinati de o doamna de dupa o tejghea: "Bem vindo senhor!". S-a oprit din crosetat si a inceput sa ne explice de ce este ea acolo si cam ce putem noi sa facem. Foarte amabila. Contra unei taxe de 5 euro ne-a eliberat un certificat prin care Primaria orasului atesta faptul ca am trecut pe acolo.
Ne-am luat inima in dinti si am iesit din institutia oficiala. Dupa ce am ocolit cladirea am ramas cu gurile cascate (le-am inchis imediat datorita vantului). O priveliste superba ne-a intampinat! Eram pe o coasta inalta de cca. 200m. De acolo... nimic... in continuare doar oceanul.
Acum este momentul sa va spun de ce scriu aici despre aceasta zi superba. A fost momentul in care am trait senzaria de libertate. Pentru cateva secunde iti zici: "Pot sa fac orice! Pot sa ma duc oriunde.".
Locul este strajuit de un monument ce reprezinta o cruce, monument pe care Luis de Camoes a scris "locul unde se termina pamantul si incepe marea".
Apoi ai prilejul sa te plimbi pe marginea stancii, singura protectie fiind un gard lung din lemn. De aici ai in fata un spectacol superb al valurilor ce se sparg de tarm. Banuiesc ca pentru surferi este frustant ca nu isi pot face de cap.
Nu vine nimeni sa-ti taie bilet, nu incearca nimeni sa-ti vanda ceva. Discret, la cateva sute de metri gasesti o mica cafenea si un magazin de suveniruri
Bineinteles ca nu am ratat momentul si am baut o bere.
Am avut norocul sa fim acolo chiar in momentul apusului de soare. Ma repet, stiu: Superb! Soarele pare sa prinda viteza spre linia orizontului. In drumul sau trece prin zone innorate iar razele lui, scapate printre nori creaza parca niste lanterne care lumineaza Atlanticul. Din cand in cand, vezi la sute de kilometrii cum ploua.
Cand reusesti sa iti iei privirea de la ocean si sa privesti continentul ai surpriza unui alt tablou incredibil. Totul pare pictat. Stanci maronii imbracate pe alocuri de o vegetatie pitica dar deosebit de robusta. Un fel de iarba foarte groasa.
Cand intunericul este deja aproape instalat se aprinde farul. Totul devine si mai grav.
Nu prea iti vine sa pleci. Ma gandeam "gata, am vazut locul asta, unde sa ma mai duc, ce sa mai caut?".
Ne-am facut cateva poze cu noi si sute cu peisajul.
Toti vizitatorii respectau parca locul. Nu erau zgomotosi, admirau cu totii locul, cautau unghiuri noi din care sa poata cuprinde in intregime tabloul.
La plecare stateam in statie si asteptam si asteptam singurul autobuz care vine acolo. Stiam ca vine la ora 17.43. Plecam spre Cascais.
In autobuz ne citeam mandri Certificatele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu