Unde sunt extratereştrii?

De la paradoxul lui Fermi

la ecuaţia lui Drake

Există civilizaţii non-umane? Dacă există, de ce nu intră în contact cu noi? Star Trek a fost la vremea sa un mare succes, iar mai recent Avatar a ţinut sălile de cinematografe pline; chiar şi simpaticul ET a rămas în sufletul celor care au urmărit filmul. Se pare că în psihicul colectiv al speciei noastre există certitudinea că nu suntem singura specie inteligentă; de unde vine oare această convingere?

Adevărul este că avem prea multe întrebări şi prea puţine răspunsuri, pe acest tărâm unde mulţi oameni de ştiinţă ezită să se aventureze. Din păcate, lipsa de rigoare ştiinţifică lasă loc multor speculaţii, care uneori ajung să frizeze ridicolul.

Paradoxul lui Fermi: unde sunt cu toţii?

În prima parte a anului 1950, la New York, se înregistra o misterioasă şi inexplicabilă dispariţie a ... coşurilor de gunoi publice. Aparent fără nicio legătură, în aceeaşi perioadă a fost raportat un număr mare de “discuri zburătoare” văzute pe cerul New Yorkului. A curs multă cerneală pentru explicarea acestor mistere, până la aparenta rezolvare a ambelor mistere printr-o caricatură a lui Alan Dunn publicată în The New Yorker din 20 mai 1950. Aşa cum deja intuiţi, vinovaţi de dispariţia coşurilor de gunoi erau extratereştrii din „discurile zburătoare”, sosiţi pe Terra numai cu acest scop.

În vara aceluiaşi an, Enrico Fermi şi trei colegi, Edwars Teller, Herbert York şi Emi Konopinski, au comentat caricatura din The New Yorker. La un moment dat, Fermi a exclamat: “Unde sunt cu toţii?” ("Where Is Everybody?"). Colegii au înţeles imediat la ce anume se referea Fermi – la extratereştri.

Ulterior, Fermi a făcut o serie de calcule rapide din care rezulta ca extraterestrii ar fi trebuit să ne viziteze deja – chiar mai mult decât o singură dată. Unde sunt aceşti extratereştri? Au greşit oare oamenii de ştiinţă calculele? Sau răspunsul este mult mai subtil? Nu putem recunoaşte inteligenţa non-umană, sau suntem pur şi simplu singuri?

În orice caz, extratereştrii vor fi suspecţii de serviciu, numai buni să explice toate misterele inexplicabile, începând cu apariţia omului, continuând cu înflorirea marilor civilizaţii şi nu în ultimul rând fiind o „explicaţie” foarte convenabilă pentru misterioasele cercuri din lanuri, populare mai ales în Marea Britanie; dar să nu uităm nici coşurile de gunoi din New York-ul anului 1950 ...

Ecuaţia lui Drake

Unul dintre comentatorii unui articol de săptămâna trecută (Guybrush) a amintit despre ecuaţia lui Drake enunţată de dr. Frank Drake în 1962 (cunoscută şi sub numele de ecuaţia Green Bank sau formula Green Bank). Aceasta este folosită pentru estimarea numărul probabil de civilizaţii extraterestre din galaxia noastră. Deşi ecuaţia este foarte cunoscută, o vom prezenta totuşi pentru că discuţiile pe care dorim să vi le prezentăm sunt legate de parametrii acesteia:

N= R* x fp x ne x fl x fi x fc x L, unde:

N - numărul de civilizaţii din Galaxia noastră cu care am putea comunica acum;
R* - rata medie anuală de formare a stelelor în galaxia noastră;
fp - procentul stelelor care au planete;
ne - numărul mediu de planete ale unei stele care pot găzdui viaţa;
fℓ - procentul planetelor pe care efectiv se dezvoltă viaţa;
fi - procentul planetelor pe care viaţa care se dezvolta este inteligentă;
fc - procentul civilizaţiilor avansate care dezvoltă o tehnologie care emite semnale detectabile;
L - durata de timp cât civilizaţiile extraterestre avansate emit semnale detectabile în spaţiu.

În funcţie de valorile pe care le dăm parametrilor din ecuaţia lui Drake, rezultă un număr de civilizaţii mai mic sau mai mare. În 1961, Drake şi colegii săi au evaluat numărul de civilizaţii extraterestre la 10. Între timp, unii cercetători au estimat între 10.000 şi 20.000 numărul de civilizaţii galactice, pe când alţii au estimat acest număr la 0,000065, ceea ce s-ar interpreta prin faptul că suntem singuri, cu siguranţă. În sfârşit, una dintre cele mai recente estimări a parametrilor din ecuaţia lui Drake, bazată pe ultimele descoperiri, conduce la un număr de numai 2,31 civilizaţii contemporane în întreaga galaxie.

Cunoaşterea omului, departe de adevărul despre extratereştri

În orice caz, cercetătorii sunt de acord că estimarea parametrilor ecuaţiei este pur speculativă, deoarece cunoştinţele noastre despre alte sisteme solare sunt foarte sărace. De fapt, de abia am depăşit faza în care ştim cu siguranţă că şi alte stele pot avea planete; recent am descoperit că unele stele pot avea mai multe planete, iar ultimele descoperiri ne-au confirmat bănuiala că exoplanetele pot fi de tip teluric şi pot chiar avea dimensiuni apropiate de cele ale Pământului. Dincolo de aceste certitudini, orice aprecieri cantitative sunt speculaţii.

Pe de altă parte, cercetările actuale au ajuns la concluzia că fără un satelit de dimensiunile Lunii, viaţa pe Tera nu ar fost posibilă. Există speculaţii privind poziţia extrem de favorabilă a sistemului nostru solar în cadrul galaxiei: suficient de departe de radiaţiile ucigătoare din nucleu, dar nu într-o zonă periferică prea săracă în elemente grele; totodată suntem poziţionaţi la periferia unui braţ al galaxiei, ceea ce ne oferă o oarecare linişte în comparaţie cu zonele mai aglomerate din interiorul braţului.

Încă nu ştim dacă este comună prezenţa planetelor gigantice în exteriorul zonei locuibile a unei stele; acestea sunt însă esenţiale pentru protecţia planetelor interioare de materialul cometar aflat la periferia sistemelor stelare. Dacă luăm în considerare toţi aceşti factori, ajungem să apreciem că, dintre planetele pe care s-ar putea dezvolta viaţa, doar extrem de puţine asigură protecţia naturală împotriva ciocnirilor cu asteroizi şi comete, condiţie obligatorie dezvoltării formelor de viaţa complexe.

Totuşi, suntem singuri, sau nu?

Paradoxul lui Fermi este mai actual ca niciodată. Căutarea unui răspuns a dus la formularea unui număr extrem de mare de ipoteze, mai mult sau mai puţin ştiinţifice. De la părerea că suntem izolaţi ca într-o grădină zoologica de către “ceilalţi” pentru că nu suntem încă destul de avansaţi, până la ipoteza că „ceilalţi” comunică prin semnale pe care nu suntem în stare sa le percepem şi până la ideea că, totuşi, am putea fi ... singuri.

Cei care sunt convinşi că am fost şi suntem vizitaţi nu reuşesc să dea o explicaţie satisfăcătoare la întrebarea: De ce niciuna dintre aceste presupuse civilizaţii care ne-ar vizita nu realizează un contact la nivel diplomatic cu guvernele Pământului? Răspunsul cel mai logic pare să fie că nu suntem vizitaţi de nicio civilizaţie din afara Terrei (poate cu excepţia celor care au furat coşurile de gunoi din New York).

Încheiem acest scurt articol cu cuvintele lui Richard Buckminster Fuller (cel după care a fost dat numele fulerenelor): Sometimes I think we're alone. Sometimes I think we’re not. In either case, the thought is staggering (Uneori cred că suntem singuri. Alteori cred că nu suntem. În ambele cazuri, gândul este cutremurător).

Ne propunem ca în articolele viitoare să revenim cu prezentarea celor mai interesante dintre ipotezele legate de acest subiect.

Articol scris de Cătălina Oana Curceanu, prim cercetător în domeniul fizicii particulelor elementare şi al fizicii nucleare, Laboratori Nazionali di Frascati, Istituto Nazionale di Fisica Nucleare (Roma, Italia) şi colaborator al ştiinţaazi.ro si de Paul Fogarassy, Director BAUM Engineering (Arad, Romania).