Valentina de cateva luni traieste miracolul vietii: are un copil care o face sa simta fiecare zi ca pe o zi de sarbatoare.
............................
Evident ca, odata cu micul pui de om am fost asaltata de multe simtaminte pe care nu credeam ca le poate trai un om, o femeie, si despre care am tot citit in carti. La momentul lecturarii mi se pareau aberatii sentimentale. Dar, nu despre asta vreau sa vorbesc astazi.
As vrea sa abordez un subiect disputat de-a lungul anilor: relatia dintre parinti si copii.
Ne revoltam impotriva parintilor dar pastram valorile familiei noastre si, in adancul sufletului, dorim sa fim ca ei. Ii vedem zilnic preocupati si le reprosam ca nu au timp sa rada, insa nu avem de unde sa stim ce ganduri le brazdeaza fruntile. Mai mult decat atat, le reprosam ca au imbatranit inainte de vreme fara sa avem habar despre ranile pe care vorbele noastre le sapa in sufletele lor. Acum simt astea pentru ca sunt parinte si stiu tineretea mea este inca acolo.
Nu stiu sa fiu parinte si asta creeaza o cuta pe fruntea mea. Unii ii spun maturitate, copiii ii spun imbatranire dar este doar teama. O teama puternica in care regasesc multe intrebari fara raspuns: oare o sa fiu parinte bun?, o sa-I pot oferi totul?, oare copilul meu va fi sanatos? Si daca nu…ce o sa fac? Cum sa-l fac mereu sa rada? Ce jucarii ii plac? Sunt bune valorile cu care vreau sa-l cresc? Daca gresesc cu ceva? Si multe altele. Intrebari peiorative pentru cele care nu au copii, dar pline de intelesuri pentru parintii nostri.
Abia acum inteleg spaima pe care mama o avea cand raceam si durerea din sufletul ei cand puneam farfuria deoparte si spuneam ca nu-mi place mancarea.
Astazi pot sa inteleg sacrificiul facut de parintii mei care, in concediul de odihna stateau acasa ca sa putem merge noi in tabere: le strigam ca nu mai suntem pusti sa mergem cu ei in vacante si ca trebuie sa mergem si noi cu cei de varsta noastra.
In aceasta perioada imi amintesc de copilariile pe care mama si le permitea alaturi de noi de Craciun. Cumparam bomboane pentru pom si pastram foliile stralucitoare. Apoi, impreuna cu mama si fratele meu decupam stelute sau impachetam nuca in folie si iata ca asa aveam mai multe bomboane n pom si stelute pe perdea. Si seara, in ajun de Craciun, il asteptam pe tata sa punem instalatia electrica in brad si sa ne bucuram de luminile sarbatorilor.
Si astazi am in minte figura fericita si imbujorata a mamei care privea inspre brad si apoi catre noi copiii ei care eram inca o data fericiti si multumiti ca si la noi o sa vina mosul.
In fiecare an primeam colindatori: mama ne spunea ca o casa in care se aude colindul unui copil este o casa binecuvantata pentru tot anul ce va veni.
Astazi am crescut si inca traiesc bucuriile copilariei, astept in ajun sa deschid usa colindatorilor (inca mai am mere, nuci si covrigi pe care le ofer alaturi de bani).
Si vremea trece, mama si tata au parul carunt, dar inca mai au un zambet in coltul gurii atunci cand ne vad fericiti…
Intr-una din zilele trecute am intrebat-o pe mama ce o facea pe ea fericita cand era tanara: a avut un raspuns scurt: “Voi. Voi care m-ati invatat ca nimeni nu stie sa fie parinte, voi care m-ati invatat sa fiu parinte. Voi care ati stiut sa ne dati o farama de fericire in vremuri triste si de restriste, voi care nu ati plecat niciodata capul cand cineva a zis ceva rau de noi si care ne-ati luat apararea chiar si in fata parintilor nostri. Voi ati fost fericirea, tineretea, implinirea noastra.” Iar tata a completat: “Si nu regretam nicio secunda din viata noastra. Daca ar trebui sa o luam de la capat am face acelasi lucru. Pentru ca dragostea si increderea dintr-o familie nu poate fi inlocuita de nimic”.
Dragele mele va doresc sa gasiti o dupa amiaza din programul vostru grabit si sa o acordati parintilor. Veti castiga de doua ori: ei isi vor lua putere pentru perioada urmatoare iar voi veti simti din nou linistea din copilarie, atunci cand totul era posibil, cand nimic nu ne statea in cale si cand, pentru fericirea noastra, luptau ei: parintii nostri.Si, mai ales nu uitati, este randul nostru sa ii mangaiem pe crestete sis a le spune ca totul va fi bine…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu