Orgolii de Constantin Popa Istriteanu

Suntem ce suntem
Şi nu ce vrem, să fim
De când ne naştem
Până când murim
Şi-n fiecare clipă ne hrănim
Cu orgolii mari
Sau uneori mai mici
Ce strânse stau
Ca la un lanţ a sale zale sau verigi
Şi-avem impresii
Alteori obsesii,
Închipuiri, fantasme
Ce ne produc, plăceri fugare, sau orgasme
Când suntem singuri
Sau, cu cineva în doi.
Ce bine ar fi,
De ne-am privi!
De undeva de sus
Că, poate într-o secundă
Am avea un surprinzător răspuns
La, ale noastre întrebări şi frământări
Şi ne-am gândi
Atunci când ne-am privi,
Că nu suntem mai buni ca alţii
Şi nici, chiar mai înalţi ca trup
Nu prea bine stăm, nici ca statut moral
Şi nici ca ideal
Ci, suntem mărunţi, nişte pitici!
Ce vom sfârşi cândva,
La umbra unei cruci.
***********************