'' Pe la ora 16.30, mi-a spus sa iau o hartie, sa facem sumarul pentru emisiunea sa de la Radio Resita. Mi-a spus sa-i fac propuneri de piese, dar, inainte de toate, vazandu-ma cum ii stau in fata, pe scaunul de langa pat, cu pixul si hartia gata de scris, mi-a spus: "Hai sa-ti dictez doua strofe, trei!" si a si inceput, ca niciodata de rar, sa spuna versuri: "De-aicea, de pe patul de spital...".
Mi-a dictat cele sase strofe in 35 de minute, cu pauze lungi. Mult timp, fata de viteza cu care scria altadata. La ultima strofa, mi-a cerut parerea, daca sa spuna "paine si dreptate" sau "minima dreptate". I-am spus ca mi se pare mai bine "minima dreptate" si mi-a dat credit.
In alte dati, daca ii spuneam ca o varianta e mai slaba decat alta, lua partea propriului vers care nu convinsese si il alegea ostentativ, din solidaritate cu posibilele puncte mai slabe ale operei sale, neacceptand ca poate scrie uneori mai bine, alteori mai putin bine", scrie Andrei Paunescu pe blog.
"I-am propus sa si inregistram audio-video poezia, ca sa o dau in emisiunea mea de marti si sa o trimit si la Radio Resita si Radio Craiova. Desi statea in pat, pe partea stanga, a luat o atitudine ca de soldat in exercitiul functiunii, s-a asezat mai bine in cotul stang si a recitat. La ultima strofa, a ezitat.
A simtit ca, la penultimul vers, lipsesc niste silabe ("Da-mi, Doamne, inca niste ani"). Mi-a spus: "Sa nu creada cineva ca, daca sunt in spital, mi-am pierdut si mintile. Sa refacem." A adaugat cuvantul "viata" pe care l-am pus la locul sau in vers ("Da-mi, Doamne, viata, inca niste ani"), apoi a considerat poezia gata si a reinregistrat audio ultima strofa, urmand ca eu sa fac modificarea la studio", adauga acesta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu