Multe persoane care dobândesc câini,  cu vârsta de şase luni, opt luni, un an sau chiar doi ani, sunt uimiţi  să afle că între câinii lor şi stăpân nu se crează mai mult de o  legătură emoţională. Ei sunt timizi, ceea ce duce de obicei la o  caracteristică cunoscută sub numele de frica-muşcă. Studiile ştiinţifice  au arătat că există mai multe perioade critice în viaţa unui căţeluş.  În aceste faze ale dezvoltării mentale, condiţiile nefavorabile ar putea  afecta emoţional un caine pe viaţă. În schimb, condiţiile pozitive din  timpul acestor etape, vor produce câini de cel mai înalt nivel mental şi social.
Perioada neonatală cuprinde perioada de  la naştere la 12 zile. Ca rezultat al multor ani de cercetare  ştiinţifică a fost stabilit faptul că prima perioadă critică acoperă  primele două săptămâni de viaţă ale caţelului. În această perioadă,  capacitatea mentala a caţelului este aproape egală cu zero, iar caţelul  reacţionează numai la nevoile sale de căldură, mâncare, somn şi mama  acestuia.
Perioada de tranziţie cuprinde perioada  din a 13-a până în a 21-a zi când ochii şi urechile deschise ale puilor  încep încet să răspundă la lumină, mişcare şi sunet. Căţeluşii devin mai  mobili, creşte gradul de conştientizare a împrejurimilor. Puii pot  începe în această perioadă să alerteze prezenţa umană. Aceasta este încă  o reacţie la stimuli, mai degrabă, decât o legătură socială sau  ataşament emoţional.
Perioada de sensibilizare şi socializare  canină cuprinsă între ziua a 21-a şi ziua a 49-a. În ziua a 21-a toate  simţurile căţelului încep să funcţioneze. Simţurile au fost prezente şi  până atunci, dar au fost într-o stare latentă. Caţeluşii sunt pe deplin  în alertă la mediul lor şi vor tresări la sunete şi mişcări bruşte.. În  acest timp ei sunt capabili să recunoască oamenii semnificativi după  miros, imagine şi sunet. Legaturile sociale încep să apară în cursul  acestei perioade.
Puii sunt mai activi şi se deplasează  bine pe picioarele lor. Această perioadă este una a schimbărilor fizice  rapide. Există, de asemenea, schimbări semnificative în undele  creierului, puii sunt acum capabili să înveţe din experienţe şi să-şi  păstreze ceea ce au învăţat. Acum ei vor învăţa lecţia cea mai  importantă din viaţa lor, disciplina. În această perioadă critică ei  trebuie să rămână cu mama lor.
Perioada de socializare umană cuprinsă  între ziua 50 şi ziua 84. În această perioadă este cel mai bun moment  pentru a plasa un căţel în noua sa casă. De acum până în săptămâna 16-a  vietii caţelului, caracterul său de bază este stabilit de ceea ce i se  predă. Aceasta se va aplica în special la atitudinea lui faţă de oameni  şi faţă de capacitatea sa de a servi. Este o perioadă bună în care poate  interacţiona şi cu alţi oameni de vârste diferite. Poate fi supus la  fel şi fel de experienţe cum ar fi plimbări, mers pe scări, mers la  medic, obişnuirea sa cu zgomotul cotidian.
Perioada de stabilire a ierarhiei începe  din ziua a 85-a până în ziua a 112-a. În această fază a vieţii sale,  câinele va încerca să preia controlul folosind întregul său arsenal: să  muşte, să latre mai tare, să mârâie. Când vă este adresat acest  comportament treebuie să-l descurajaţi cu multă fermitate. Pentru el  este foarte important să ştie cine este şeful grupului. Dacă nimeni din  familie nu preia această sarcină, 
câinele trece la şefie fără să stea prea mult pe gânduri.
 
 
Un comentariu:
Si eu am un caine de 7 luni brak german , de cand a venit iarna parca ceva sa intamplat cu el este mai moale nu prea raspunde cand il chem . Oare sa fie de la schimbarea vremi sau e bolnav ? Felicitari pentru articol.
Trimiteți un comentariu